Vestea proastă a dimineții vine de la Dacia: criză, proteste, angajați nemulțumiți, intervenția ministrului

de: Alexandru Puiu
06 04. 2022

Ministrul Economiei s-a deplasat ieri la uzina Dacia din Mioveni, unde este planificat un protest de amploare din partea angajaților nemulțumiți. Cel mai important constructor auto de la noi trece printr-o perioadă foarte dificilă din cauza crizei semiconductorilor, a conflictului din Ucraina, a inflației și nu numai.

Angajații de la Dacia sunt dezamăgiți de faptul că tot mai multe secții ale uzinei de la Mioveni au înregistrat întreruperi ale producției. Acestea au dus la venituri mai mici pentru angajați, în contextul în care ei se confruntă cu probleme financiare semnificative, la fel ca restul românilor.

Dacia, în vremea ”noilor provocări de ordin economic-financiar”

Deși nu este clar dacă protestul de la Dacia va merge mai departe după vizita ministrului Economiei, problema majoră a angajaților are legătură cu compensarea șomajului tehnic, după ieșirea din starea de alertă. Practic, cei aproximativ 500 de oameni nu sunt dezamăgiți de conducerea Dacia, cât de guvernanți. Angajații sunt dezamăgiți de faptul că în România există cele mai mici salarii din UE, în tandem cu cele mai mari impozite. Nu ajută nici faptul că inflația micșorează salariile, în timp ce prețurile la energie vin ca o lovitură suplimentară.

Sindicatul Autoturisme Dacia a atras atenția și asupra faptului că va participa la mitingul organizat de Blocul Național Sindical pe 6 aprilie, în București, aici fiind așteptați peste 5.000 de sindicaliști. Principala cerință a sindicatelor este cea pentru „măsuri de sprijin pentru a compensa efectele economice și sociale ale războiului din Ucraina, la nivel economic și social”. Ca referință, Dacia se numără printre victimele războiului din țara vecină, deoarece produce o serie de componente pentru cele două uzine ale Renault din Rusia.

După vizita de la Mioveni, ministrul Economiei a transmis că „are în vedere o serie de măsuri pentru începerea exploatării de materii prime critice pentru producția de semiconductori și investiții în microelectronică prin PNRR, proiect pentru care sunt alocate fonduri de 500 de milioane de euro prin Ministerul Economiei”. Cu această ocazie, Ministrul a transmis și că a discutat la Mioveni pentru „găsirea de soluții de sprijin pentru Uzina Dacia care a fost nevoită în ultima perioadă să reducă programul de lucru sau chiar să întrerupă activitatea, ceea ce a dus la nemulțumiri în rândul angajaților”.

„Industria auto este direct afectată de conflictul militar declanșat în Ucraina, dar și de criza semiconductorilor, de criza de materii prime critice la care s-a adăugat criza pandemica și creșterea prețurilor la energie, dar mă bucur că cei de la Automobile Dacia și Renault Group au făcut eforturi pentru menținerea activității companiei”, a declarat Florin Spătaru